Guvernul lucrează la o strategie pentru aducerea în țară a românilor care lucrează în străinătate, una dintre măsuri fiind majorarea salariului net în agricultură la 3.000 de lei (600 euro), a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Acesta a precizat că anul acesta pentru Programul „Tânărul Fermier” se vor aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din diaspora.
„Domnilor, cei care au plecat din păcate în această perioadă, pleacă de ani de zile. Mulţi dintre ei alungaţi de politica păguboasă a PSD-ului, din regiunile pârjolite de baronii voştri. Aţi alungat din ţară peste 4 milioane de români, în cei 22 de ani de guvernare, iar acum le propuneţi să cultive acasă sparanghel? Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei. Anul acesta, Programul „Tânărul Fermier” va aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora”, a spus ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.
Adrian Oros a adăugat că, pentru prima dată, beneficiarii acestui program vor primi şi până la 50 de hectare în arendă sau concesiune.
CItește mai multe pe Stirileprotv.ro








