Din 15 mai se deschid parcurile, o parte din magazine și frizeriile. Anunțul oficial al președintelui

Din 15 mai în România se va institui starea de alertă, iar odată cu aceasta vor fi relaxate și anumite activități, inclusiv economice.

Potrivit unui anunț făcut în această seară de președintele Iohannis, se redeschide parțial comerțul, adică magazinele care au acces din exterior, direct din stradă, inclusiv cele care vând haine, încălțăminte, etc.

Tot din 15 mai se redeschid saloanele de îngrijire personală și muzeele.

”Recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă și parcurile” a precizat Iohannis.

Odată cu starea de alertă, românii vor fi obligați să poarte mască de protecție, care acoperă gura și nasul, în spații închise, inclusiv în magazine, când folosesc transportul în comun, la accesul în instituții publice, etc.

”Este obligatorie păstrarea unei distanțe de 1,5 metri între persoane, adică distanța a două brațe. Și igiena mâinilor devine obligatorie și este extrem de importantă” a declarat șeful statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...
cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...