Marina, Adrian, Tina și doctor Albert sunt medicii virtuali din Spitalul Județean Timișoara – VIDEO

Medicii Spitalului Județean din Timișoara primesc ajutor din mediul virtual. În zonele cu risc crescut, consultațiile sunt făcute de la distanță. Medicii aflați acasă le transmit apoi celor din spital concluziile lor, pentru ca aceștia să intervină fără să se pună în pericol.

Marina, Adrian, Tina și doctor Albert sunt medicii virtuali conectați la internet care ajută la comunicarea între doctorii din zona roșie, așa cum a fost denumit perimetrul cu grad mare de contaminare, și cei din afara lui.

Astfel, numărul cadrelor medicale care intră în contact direct cu cei infectați este mult mai mic.

În lipsa acestor dispozitive, medicii ar fi fost nevoiți să intre și să iasă de mai multe ori din zona roșie, la pacienții infectați, și ar fi pierdut timp cu echiparea și dezechiparea combinezoanelor.

Cele 5 cadre medicale virtuale au fost donate Spitalului Județean de o asociație non-profit.

Realizatorii medicilor virtuali estimează că în două luni un singur device poate elimina până la 180 de contacte cu potențial de infectare pentru cadrele medicale. Astfel de dispozitive au ajuns și la spitale din Suceava și București.


Citește mai multe pe Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...