Zece persoane au murit după ce au băut spirt contrafăcut

Este anchetă de proporții în județul Iași, unde s-au înregistrat în ultimele zile nu mai puțin de zece decese ale unor persoane, care au acuzat aceleași simptome după ce au consumat spirt contrafăcut.

Potrivit observator.tv, în loc de alcool etilic, cum scria pe eticheta produsului, producătorul ar fi folosit alcool metilic. Este vorba de un ingredient de 4 ori mai ieftin, dar ucigător. Cei care au băut spirtul toxic nu au avut nicio şansă.

Cele mai multe decese s-au înregistrat în loclaitatea Stolniceni Prăjescu, de unde polițiștii au confiscat 11 sticle cu alcool contrafăcut.

O singură victimă a ajuns la spital, însă a decedat.

„De la familie s-a aflat că e consumator cronic de băuturi alcoolice, analizele de laborator efectuate in urgenta au arată o acidoza severă și o gaura abiotică crescuta ceea ce înseamnă pentru noi suspiciunea unei intoxicații cu un alcool toxic. Am aflat că au existat și alte cazuri extrem de grave care nu au mai ajuns la spital, au fost direct testate post mortem și s-a confirmat aceeași intoxicație cu alcool metilic”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoesu, medic șef UPU Spitalul Sf. Spiridon Iași, pentru sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...