Copilului ai cărui frați au ars de vii, în Timișoara este în stare de șoc: „Plânge, plânge, plânge mereu…”

Patru frăţiori au murit miercuri seară, într-o casă din Timișoara, după ce camera lor a luat foc. Fuseseră lăsaţi de părinţi în grija fratelui cel mare, sigurul care a supravieţuit infernului. De atunci, Alex este în stare de şoc şi plânge continuu. 

Băiatul cel mare, Alex, în vârstă de 14 ani, a mers la bucătărie să îi aducă lapte celui mai mic dintre frăţiori, care avea doar 7 luni.

S-a întors după 10 minute, însă era deja prea târziu. Camera era deja cuprinsă de flăcări, iar din cauza fumului gros şi înecăcios nu a putut intra.

Deşi el însuşi un copil, Alex şi-a dat imediat seama de pericolul în care sunt frăţiorii lui. A luat un extinctor şi a încercat să lichideze incendiul, însă nu a reuşit şi a renunţat.

A încercat încă o dată să intre în cameră, însă fumul i-a invadat plămânii, iar Alex şi-a dat seama că nu va izbuti, scrie Observator.tv.

A ieşit din cameră, a mers la tabloul electric, a întrerupt alimentarea cu energie, apoi şi-a alertat vecinii.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare, este o tragedie fără margini: toţi cei patru frăţiori au ars de vii.

Alex, martor la aceste scene, este în stare de şoc. Nu îşi poate reveni nici acum, fiind internat în continuare în spital, sub atenta supraveghere a medicilor.

“Îi pare rău, a rămas marcat… cu ajutorul psihologilor, sper să fie bine. Plânge, plânge, plânge mereu… nu mai am cuvinte. Noi încercăm să fim aproape de el. Mi-a povestit că a încercat să intre în cameră, dar nu a putut… era prea fum… a fugit şi a adus extinctorul…”, spune Ana-Maria Vulpe, mama copilaşilor morţi.

În incendiul devastator au murit Alexandra (6 ani), Andrei (4 ani), Adrian (7 luni) şi Antonia, care în ziua fatidică împlinise 2 ani.

Sursa Observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...