Tradiții și superstiții de Sfântul Ion

Marți, 7 ianuarie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan. Ziua de Sfântul Ion, cunoscută în popor sub numele de “Sânt- Ion”, reprezintă încheierea Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae.

Sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.

Sfântul Ion este considerat protectorul pruncilor. Cei care ţin sărbătoarea speră să aibă copii sănătoşi, fără malformaţii.

Se spune că această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul. Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi animalele – de fiarele sălbatice.

Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion) fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului.

Conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească.

În această zi există în anumite zone obiceiul numit “Iordănitul femeilor”. Acesta este, de fapt, o petrecere a nevestelor, care se adună la o gazdă, unde aduce fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că se “iordănesc”.

Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”, care este un fel de colind. Mai mulţi tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ioan, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan la biserică şi după terminarea slujbei stropesc fiecare om care le iese în cale, apoi îl urează. Oamenii “iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

citește mai multe pe Libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...