După ce a batjocorit o elevă de 17 ani, în scara unui bloc, agresorul a fost lăsat liber

Curtea de Apel Iaşi a prelungit cu încã 60 de zile măsura controlului judiciar luată pe numele lui Flavian Vidineac, vasluianul trimis în judecată pentru tâlhãrie şi viol.

Instanţa a decis prelungirea măsurii controlului judiciar, până la o sentinţă finală. În schimb, i-a impus o serie de obligaţii care, nerespectate, pot duce la înlocuirea mãsurii controlului judiciar cu o măsură mai dură privativă de libertate.

Astfel, Flavian Vidineac este obligat sã nu depãseascã limitele teritoriale ale judetului Vaslui, decât cu încuviintarea prealabilã a instanţei de judecatã, să nu se deplaseze în baruri, restaurante, cluburi, discoteci sau alte localuri cu acest specific, precum şi la terasele aferente acestora. De asemenea, nu are voie să se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de martori si sã nu comunice cu acestia direct sau indirect, pe nicio cale.

Vidineac trebuie si sã comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existentã, sã nu participe la niciun fel de manifestãri ori la alte adunãri publice, sã nu deţină, să nu folosească si să nu poarte nicio categorie de arme.

Potrivit anchetatorilor, Vidineac și-a acostat victima, o elevĂ de 17 ani, în timp ce aceasta se îndrepta spre casă. A tras-o în spatele unui bloc și a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el. Supărat că fata s-a opus, tânărul de 30 de ani și-a târât apoi victima în scara unui bloc, scrie vremeanoua.ro.

Acolo, spun anchetatorii, tânăra a fost scuipată, umilită și supusă la perversiuni sexuale. Agresorul i-ar fi furat victimei și telefonul mobil.

Fata a reușit să scape și a fugit acasă, ea sunând la 112 pentru a anunța agresiunea. 

sursa vremeanoua.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...