Câte absențe motivate de părinți pot avea elevii în anul școlar 2022-2023

Pentru a nu ajunge în situația scăderii notei la purtare sau chiar exmatriculare, elevii pot înregistra cel mult 40 de absențe motivate de părinți pe parcursul anului școlar 2022-2023.

Potrivit edupedu.ro, părinții au voie să justifice până la 40 absențe ale copiilor pe an școlar, potrivit unui articol din Regulamentul de funcționare și organizare a unităților de învățământ care a intrat în vigoare în data de 5 septembrie.

Prevederea se aplică atât la clasele primare cât și la gimnaziu și liceu. Numărul maxim de învoiri nu poate depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline.

Astfel, pentru Matematică – elevii care au 4 ore pe săptămână înseamnă că vor face 144 de ore pe an. În acest caz 28 de ore vor putea fi justificate de părinți în cazul absenței elevilor, în medie 5,6 absențe pe modul, a calculat sursa citată.

Reamintim că anul școlar 2022-2023 este structura în cinci module, între fiecare fiind prevăzute vacanțele elevilor, după cum urmează:

Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;

Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...