Primăria Brașov renunță la achiziția de autobuze hibrid-electrice. Vrea să cumpere numai autobuze electrice

Municipalitatea a semnat un act adițional cu Agenția Fondului de Mediu pentru modificarea contractului de finanțare în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane. Modificarea vizează achiziția de autobuze electrice de mici dimensiuni în locul autobuzelor electrice-hibrid.

Solicitarea Municipalității pentru modificarea contractului de finanțare a venit ca urmare a faptului că la licitația pentru achiziția celor 20 de autobuze hibrid-electrice nu s-a depus nici o ofertă, în schimb pentru cele 32 electrice, pentru care s-a încheiat deja contractul de achiziție la sfârșitul lunii iulie, au existat mai multe oferte.

„Le mulțumesc celor de la AFM pentru că au acceptat solicitarea noastră de achiziție autobuze electrice, iar în noiembrie vom putea lansa licitația. Cele 20 de autobuze vor deservi centrul istoric. De aceea ele vor fi de dimensiuni mai mici, de 8-9 metri, astfel încât să fluidizăm traficul cât mai mult, date fiind căile de acces din zona veche a orașului. Sper să semnăm cât mai repede contractul de achiziție și pentru cele 20, astfel încât întreg pachetul finanțat de AFM, de 52 de autobuze, să intre în circulație. Cu siguranță, de primăvara viitoare, primele autobuze electrice, fabricate în Cehia, vor circula în Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.

Proiectul vizează achiziția a 52 de autobuze ecologice. 32 dintre ele vor fi livrate de SOR Libchavy s.r.o, la care sed adaugă alte 20 de autobuze electrice de mici dimensiuni, conform actului adițional semnat ieri) și a stațiilor de încărcare aferente, se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local, potrivit site-ului Primăriei Brașov..

Societatea care va livra autobuzele și stațiile aferente este compania SOR Libchavy s.r.o., din Republica Cehă, care produce autobuze electrice, troleibuze și autobuze Diesel sub marcă proprie. Valoarea contractului este de peste 75,5 milioane de lei fără TVA, iar durata contractului este de 24 de luni. 

Primul termen de furnizare a autobuzelor electrice este de maxim 9 luni, iar pentru livrarea integrală a autobuzelor electrice este de 18 luni.

Sursă Foto/text – /www.brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...