Structura anului școlar 2022-2023. Elevii vor avea cinci vacanțe și scapă de teze

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat noua structură a anului școlar. Acesta nu va mai avea semestre, ci cinci module de învățare și tot atâtea vacanțe. Totodată, se va renunța la tezele semestriale, fiind introduse evaluări după fiecare modul. VIDEO la finalul textului.

Principalele declarații făcute astăzi de ministrul Educației, transcrise de edupedu.ro:

Am reușit să ajungem, îmi place să cred, la un consens care este confirmat de către nu numai de către experții în științele Educației din România, ci de către orice expert care are un minimum de noțiune pedagogie modernă. Este vorba despre nevoia de a alterna module de învățare de 6-7-8 săptămâni cu module de repaus. În așa fel putem să ne adaptăm pe specificul anului școlar din România.

Mai exact propunerea agreata fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prin modul de învățare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie elevii ar urma să intre în vacanță. La finele lunii octombrie, 24 – 30 octombrie ar urma să fie prima vacanță. O vacanță acordată tuturor elevilor și preșcolarilor în egală măsură.

După această vacanță, urmează modulul doi de învățare care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.

Urmează modulul trei care ar începe în data de 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna februarie.

După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă cel de-al patrulea modul, care se va derula până în apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.

Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din septembrie când va începe anul școlar următor.

Aș mai face încă o precizare: avem o altă noutate alături de săptămâna școala Altfel, avem și săptămâna Verde. Această săptămână va putea fi introdusă și am agreat că va fi introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023 în modulele patru și cinci de învățare . școlile vor avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie săptămâna Verde în modulul patru și școala Altfel în modulul cinci sau săptămâna altfel în modul patru și săptămâna Verde în modul cinci.

Am pus la punct împreună cu domnul ministru al mediului încă de anul acesta, când deși nu există în săptămâna anului școlar o săptămâna Verde, împreună vom avea o mobilizare a elevilor în jurul activităților de mediu. În acest sens vom avea o conferință cu toți inspectorii școlari vineri la 10:00. Vom introduce în acest fel prezentări făcute de către personalul care este abilitat să prezinte aceste elemente, îmi place să cred într-o manieră foarte atractivă, de mediu.

Închei printr-un lucru pe care îl apreciez ca fiind de asemenea de interes, având în vedere relevanța tezelor semestriale, având în vedere și această structura a anului școlar care se bazează pe cele cinci modele de învățare alternate cu module de repaus, intenționam să revizuim regulamentul de organizare și funcționare din învățământul preuniversitar în sensul renunțării la obligativitatea acestor teze semestriale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...