România a decis închiderea spațiului aerian pentru aeronavele rusești. Măsura prevede inclusiv suspendarea dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparțin companiilor din Federația Rusă.
România a decis interzicerea oricărui avion rusesc în spațiul aerian al țării. Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, a anunțat, sâmbătă, la finalul ședinței task-force pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, că au fost demarate procedurile
„România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum și a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparțin companiilor din Federația Rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile”, a precizat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.
România se alătură astfel altor state membre ale UE care interzic avioanele rusești în spațiul lor aerian.









