Ce riscă cei care refuză încorporarea în caz de război

Acest fapt se va lua în calcul în cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu, iar Ministerul Apărării va mobiliza toţi rezerviştii.

Conform legislaţiei, merg la încorporare bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar.

Din 1 ianuarie 2007, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin Legea 395 din 16 decembrie 2005.

În primul rând, este vorba de militarii rezervişti voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani care au contracte cu MApN şi sunt plătiţi chiar dacă stau acasă cu 30% din soldă, cu minimum 540 de lei, în cazul unui soldat.

Armata Română s-ar baza pe cei aproximativ 60.000 de rezervişti „clasici”.

Legea 395/2005 prevede că, pe durata stării de război, mobilizare şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie.

Nu pot fi încorporaţi cei clasaţi inapţi pentru serviciul militar, cu scoatere din evidenţă, conform baremului medical, personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase recunoscute de lege, precum şi călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin doi ani.

Apoi, nu vor face serviciu militar persoanele condamnate sau cei care au persoane în întreţinere.

De asemenea, scapă de armată cei care au soţia bolnavă, încadrată în gradul I sau II de invaliditate, cei care au unul sau mai mulţi copii minori, iar soţia a decedat sau cei ai căror părinţi sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vârstă.

„Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, se arată în Codul Penal.

Refuzarea încorporării atunci când ţara nu se află în stare de război sau asediu este pedepsită mai blând, cu amenzi între 500 şi 8.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...