S-au deschis pârtiile din Poiana Brașov. Avertisment pentru turiștii care vin la munte

Pârtiile din Masivul Postăvarul se deschid chiar în Ajunul Crăciunului. Se va putea schia și pe pârtiile pentru începători din Poiana Brașov.

Stratul de zăpadă în Masivul Postăvarul măsoară 50 de centimetri. Pârtiile au fost pregătite pentru schiori. Aceștia trebuie să fie echipați corespunzător. În partea de sus a masivului pot schia doar schiorii cu experiență.

Allen Coliban, primarul Brașovului: „Avem zăpadă suficientă, încă se lucrează la foc continuu pentru ultimele pregătiri, dar așteptăm toți românii, toți turiștii să vină în Poiana Brașov pentru schi de calitate”.

Adrian Biriboiu, administrator la domeniul Schiabil Poiana Brașov: „Stratul de zăpadă din punct de vedere al calității este excelent, pe săptămâna viitoare se anunță o ușoară încălzire, dar vom lucra să deschidem și partea inferioară”.

Turiștii care vin la munte sunt atenționați să nu se aventureze pe traseele nemarcate.

Nicolae Parate, salvamontist în Brașov: „Turiștii să nu părăsească pârtiile amenajate, să nu se aventureze prin pădure pentru că stratul de zăpadă în pădure nu este la fel de gros că și cel de pe părții. De asemenea să schieze cu atenție, să nu schieze cu viteză sau să nu se aventureze pe pârtiile pentru care nu au pregătire”.

Pentru a ajunge pe pârtii, schiorii pot folosi telegondola și telescaunul Ruia sau teleschiurile Bradul și Stadion.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...