Cum va fi recuperată ziua de luni, 29 noiembrie, dacă va fi declarată liberă

Guvernul interimar Cîțu va avea pe ordinea de zi la următoarea ședință un proiect al Ministerului Muncii privind declararea zilei de luni, 29 noiembrie, nelucrătoare.

Dacă va fi adoptat, angajații de la stat și privat, mai puțin cei din domenii esențiale, dar și elevii și studenții, vor avea o mini-vacanță de cinci zile.

Potrivit documentului, care poate fi descărcat de aici proiect-29-noiembrie-zi-libera, ziua de 29 noiembrie se stabilește ca zi liberă pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește ca zi liberă.

Prevederile nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Este vorba de domenii esențiale precum sănătate sau activități economice precum comerț de alimente, farmacii, etc.

De asemenea, ziua de luni, 29 noiembrie, nu va fi liberă pentru magistraţii şi celelalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie 2021 şi nici participanţilor în aceste procese.

Cum va fi recuperată ziua liberă

Proiectul prevede ca pentru recuperarea zilei de muncă stabilită ca zi liberă, instituţiile şi autorităţile publice să își prelungească timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021 potrivit planificărilor stabilite.

Dacă luni, 29 ianuarie va fi declarată zi liberă nelucrătoare, angajații și elevii vor avea o mini-vacanță, care include și weekend-ul, de cinci zile. Mai precis, de sâmbătă, 27 noiembrie, până miercuri, 1 decembrie inclusiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...