Controale periodice în piețele din Brașov. Anunțul Primăriei – VIDEO

Primăria Brașov a anunțat că activitatea din piețele brașovene va fi restructurată pentru un acces mai facil al producătorilor și eliminarea favoritismelor. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 58 de sancțiuni, cinci fiind aplicate angajaților Serviciilor de Administrare Piețe.

Controalele în piețe au fost demarate după ce în ultimele luni Primăria Brașov a primit mai multe sesizări din partea cetățenilor.

Primăria Brașov a anunțat, marți, că, în urma controlului demarat de primarul Allen Coliban, împreună cu viceprimarul Flavia Boghiu și Poliția Locală, au fost aplicate 58 de sancțiuni, din care 5 pentru angajații Serviciilor de Administrare Piețe.

Pe lista neregulilor constatate se numără prezența în piață a unor comercianți care nu au achitat taxa de închiriere a tarabei, lipsa afișării prețurilor la anumite produse, dar și  prezența în piețe a unor persoane care oferă spre vânzare diferite produse (legume, fructe de pădure, flori etc) în locuri neamenajate, fără a deține autorizație în acest sens.

În plus, tot în urma controlului, potrivit Primăriei Brașov, s-a constatat existența unor sume de bani încasate de administrația piețelor de la comercianți, pentru care nu a fost emisă chitanță, precum și înregistrări duble ale evidențelor încasărilor.

O primă măsură a vizat ca periodic să aibă loc o rotație a șefilor de piață, iar Poliția Locală a inclus verificări inopinate, în planul săptămânal de control, în toate piețele din Brașov.

Detalii mai multe pe brasovcity.ro

VIDEO/ Foto – sursă – Facebook – Primăria Municipiului Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...