Brașoveni transformați în sclavi peste hotare. Descinderi într-un dosar de trafic de persoane și minori în Tărlungeni și Londra-FOTO/VIDEO

Marți polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, efectuează 15 percheziții domiciliare în județul Brașov și pe teritoriul Marii Britanii, într-un dosar penal de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2018, în localitatea Tărlungeni din județul Brașov ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii ar fi implicați în activități de racolare, transportare, cazare și exploatare prin muncă a mai multor persoane din localitatea Tărlungeni, județul Brașov, pe care le-ar fi transportat pe teritoriul Marii Britanii, în vederea angajării.

Ulterior sosirii pe teritoriul Marii Britanii, acestea ar fi fost cazate în spații și condiții insalubre, agresate fizic și obligate să presteze diferite activități în domeniul construcțiilor, de cele mai multe ori nefiind plătite.

Sumele de bani provenite din prestarea acestor activități, în valoare de aproximativ 250.000 de lire sterline, ar fi fost însușite de către membrii grupării, în vederea achiziționării de autovehicule, bijuterii, terenuri și pentru construirea de case.

În luna august 2019, a fost semnat un acord de colaborare între autoritățile judiciare din România și cele din Marea Britanie, echipele comune de anchetă derulând o serie de activități specifice realizate sub coordonarea și cu sprijinul EUROJUST.

La data de 28 septembrie 2021, simultan pe teritoriul Marii Britanii (Londra) și pe cel al României, în județul Brașov, au fost efectuate 6, respectiv 9 percheziții domiciliare, la activitățile desfășurate pe teritoriul Marii Britanii participând și o echipă formată din polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate, până în acest moment, în județul Brașov au fost identificate 29 de victime, 4 dintre acestea fiind minore. De asemenea, pe teritoriul Marii Britanii, au fost identificate 55 de alte posibile victime.

Totodată, au fost descoperite diverse sume de bani, bijuterii de aur, documente care atestă transferul mai multor sume de bani și documente de călătorie.

16 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Burebista Brașov și Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, precum și al atașatului de afaceri interne din Marea Britanie, în colaborare cu polițiști specializați din cadrul Poliției Metropolitane din Londra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...