Accidentul rutier s-a produs, duminică dimineață, în jurul orei 09.50, între localitățile Tărlungeni si Budila. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme si o căruță. În urma impactului, doi copii au murit, iar alte trei victime au fost transportate, în stare gravă, la spital.
Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe DJ103B, la km 8 + 100 m, între localitățile Tărlungeni și Budila din județul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule și o căruță.
În urma producerii accidentului rutier, potrivit ISU Brașov, au rezultat 5 victime. Salvatorii ajunși la fața locului au constatat că doi minori cu vârste de 3 ani, respectiv 14 ani, se aflau în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, cei doi copii nu au răspuns la manevrele de resuscitare și au fost declarați decedați.
Cel de-al treilea minor este conștient, dar prezintă mai multe răni, fiind transportat de către un echipaj medical.
Alți doi adulți, care prezintă traumatisme cranio-cerebrale și toracice, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.
ISU Brașov a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și 4 ambulanțe SMURD. De asemenea, la intervenție participă și un echipaj din cadrul Serviciul de Ambulanță Brașov.
Potrivit IPJ Brașov, la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier. Traficul rutier este blocat, a mai anunțat IPJ Brașov.









