Calinic Argeșeanul, replică pentru ÎPS Teodosie: „Femeia, înger pe pământ! Nu ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură”

Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, aduce un omagiu femeii, pe care o numește „înger pe pământ” și „ființă dumnezeiască”, venind cu argumente din învățăturile textelor religioase, în ceea ce pare a fi o replică la adresa arhiepiscopului  Tomisului, Teodosie, care afirmase că motivul pentru care femeia nu are roluri importante în biserică ține de „condiția slăbiciunilor sale”.

„Femeia a început păcatul. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a spus IPS Teodosie, într-o nouă declarație controversată.

„Voi încerca să scriu despre o altă minune, cea a răsplăţii întreite făcută de Dumnezeu Femeii prin aceea că: Au aflat cele dintâi despre Învierea lui Iisus Hristos; au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat din mormânt şi au dus cele dintâi vestea cea mare a Învierii lui Iisus, chiar ucenicilor Săi!” – scrie , vineri seara, Calinic Argeșeanul într-o lungă postare pe contul de Facebook al Arhiepiscopiei pe care o conduce.

„Cine ar putea cu adevărat să cuprindă cu mintea ce a însemnat în cei două mii de ani, ziditorul exemplu al femeilor mironosiţe, al mamelor celebre şi al tuturor mamelor din lume? Toate au zidit la temelia lumii! Toate au zidit viaţa de familie şi creşterea pruncilor în duhul Evangheliei lui Hristos! Toate au zidit şi au întărit dragostea între oamenii din toate timpurile! Toate au schimbat, ca şi azi, de altfel, climatul spiritual al vremii!”, arată înaltul prelat.

„Aşadar, Femeia: prin muncă cinstită, prin viaţă aleasă, prin dragoste deplină, prin devotament conjugal, prin osârdie de a naşte şi creşte prunci buni, devine astfel, primul dascăl şi preot al copilului ei, aşa cum pe drept cuvânt scrie în Predicile sale, Părintele Mircea Păcurariu. Aşadar, în alcătuirea acestei lumi, Femeia este un Înger purtător de mir!” – își încheie arhiepiscopul Argeșului pledoaria.

Nu este pentru prima dată când IPS Calinic intră într-o polemică indirectă, de la distanță, cu IPS Teodosie. S-a întâmplat și în cazul bebelușului care a murit în timpul botezului la Suceva, când cei doi înalți prelați ai Bisericii Române s-au contrazis pe tema scufundării copilului în apă.

Citește articolul integral pe digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...
cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...