Risc însemnat de avalanșe în Munții Bucegi. Avertizare ANM

Prahova se află sub atenționare meteo de vreme deosebit de rece, brumă și îngheț, iar în Munții Bucegi, în special la peste 1800 m, există risc însemnat de avalanșe. Avertizarea este valabilă, joi, până la ora 20.00.

Informarea meteo de vreme deosebit de rece este valabilă până sâmbătă, la ora 10.00. În Munții Bucegi, în schimb, atenționarea de vreme deosebit de rece, vine la pachet și cu avertizarea de risc însemnat de avalanșe.

Astfel, potrivit ANM, „la peste 1800 m, la suprafață s-a depus un strat subțire de zăpadă proaspătă. Vremea rece, geroasă noaptea și prima parte a zilei va duce la o ușoară stabilizare a zăpezii din partea superioară”.

„Plăcile de vânt se vor menține, formându-se și altele noi. În zonele adăpostite se mențin depozitele mai însemnate de zăpadă. Mai ales la supraîncărcări, plăcile se pot fisura, iar stratul puțin stabilizat din partea superioară poate aluneca peste cel vechi, ducând astfel la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni mici sau medii pe pantele mai înclinate”, a anunțat ANM.

Atenționarea de risc însemnat de avalanșe este valabilă și la altitudini mai mici de 1800 m a nins slab, iar aderența cu stratul mai vechi va fi redusă datorită crustelor de gheață preexistente.

„Pe pantele înclinate, mai ales la supraîncărcări, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici în zonele cu depozite, în special la altitudini de peste 1500 m”, a precizat ANM.

La munte este în vigoare până sâmbătă, 10 aprilie, inclusiv o informare meteo de vreme deosebit de rece, dar și de intensificări ale vântului și de ninsori.

Citește și: Informare meteo de vreme deosebit de rece, brumă și îngheț în Prahova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...