Florin Cîțu: „Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom începe școlile pe 8 februarie”

Este vorba despre posibilitatea elevilor de a intra alături de cadrele didactice în sălile de curs, după aproape un an în care au fost văduviți de posibilitatea de a socializa, de a avea acces complet la programa școlară. În multe dintre cazuri, deși s-au făcut eforturi pentru dotare, elevii din familii sărace nu au avut acces la internet sau nu au avut deviceurile necesare.

Florin Cîțu: „Decizia se va lua pe 2 februarie. Şi noi ne uităm, zilnic primesc de la domnul Arafat statisticile şi analize şi în detaliu şi ne uităm exact să vedem cum evoluează pandemia.

Este un alt lucru important pentru că noi toţi ne axăm acum pe campania de vaccinare, ceea ce e important să comunicăm, dar trebuie să nu uităm că, încă, în România există o pandemie şi la nivel global.

Trebuie să păstrăm măsurile de restricţie, trebuie să purtăm mască, distanţarea socială şi toate celelalte măsuri care au dat rezultate până astăzi. Monitorizăm clar, zilnic, situaţia.

Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom începe pe 8 februarie cu acele condiţii pe care le-a anunţat domnul preşedinte când a enunţat că vom deschide şcolile pe 8 februarie.

Vreau să deschidem şcolile pe 8 februarie, este important să deschidem şcolile pe 8 februarie, aş vrea să deschid toată economia, nu numai şcolile, dar depindem, bineînţeles, de cum evoluează pandemia.

Şi ca să deschidem şcolile, să deschidem economia, trebuie să ne vaccinăm şi trebuie să păstrăm aceste măsuri de restricţie, este simplu. Mască, dezinfectant şi să ne vaccinăm. Dacă facem aceste lucruri, veţi vedea că vom deschide economia cât mai curând., a declarat Florin Cîţu, la Europa FM.

sursa declarații Europa FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...