Cine sunt criminalii tinerei băgată într-un geamantan și incendiată la marginea unui drum din Giurgiu

Două femei și un bărbat au fost reținuți pentru 24 de ore în cazul femeii de 32 de ani, găsită incendiată în localitatea Ghimpați, județul Giurgiu.

Aceștia sunt acum acuzați de omor calificat și de profanare de morminte. Potrivit unor surse, suspecții ar fi declarat în fața anchetatorilor că victima ar fi băut un insecticid și că ar fi încercat să o resusciteze.

Așa ar fi explicat rănile de la nivelul toracelui. În plus, anchetatorii ar fi identificat și autoturismul în care ar fi fost transportat geamantanul în care se afla trupul fetei.

Este vorba despre două femei, surori, și un bărbat, reținuți pentru 24 de ore. Aceștia vor fi prezentați astăzi în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

După mai multe ore de audieri, cei trei și-ar fi recunoscut fapta

Audierile au fost efectuate până târziu în noapte, suspecții fiind audiați aproximativ 12 ore, alături de avocații din oficiu.

În primă instanță, cele trei persoane nu au recunoscut acuzațiile ce le sunt aduse, însă, puse în fața probelor, acestea au recunoscut că au omorât-o pe Mihaela Sabina Mircea.

Victima locuia împreună cu bărbatul și cele două femei

Potrivit surselor Antena 3, crima ar fi avut loc în București, undeva în cartierul Ferentari, unde victima locuia împreună cu bărbatul și cele două surori.

Se pare că Mihaela Sabina Mircea ar fi fost violată de mai multe ori înainte de a fi ucisă, iar autopsia a demonstrat că aceasta a consumat un insecticid puternic. Rămâne de văzut dacă aceasta a consumat otrava după mai multe zile de chin sau a fost obligată de criminali să facă acest lucru.

Citește articolul integral pe antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...