Cum s-a schimbat Gheorghe Dincă în penitenciarul de la Jilava

De când s-au încheiat cercetările la casa groazei din Caracal şi a fost mutat la Bucureşti, comportamentul lui Gheorghe Dincă s-a schimbat. Vorbeşte puţin şi, uneori, nu vrea să plece din celulă.

Gheorghe Dincă se obişnuise ca zi de zi să fie scos de după gratii şi să-şi petreacă aproape întreaga zi la casa sa din Caracal. Chiar dacă se enerva când vedea că anchetatorii îi săpau curtea şi umblau prin toate lucrurile sale, Dincă şi-a păstrat mereu aerul de superioritate. 

De când a fost transferat din arestul IPJ Olt în arestul Capitalei, iar apoi la Jilava, cel care a mărturisit că le-ar fi ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu a început să se schimbe.

„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei.

citește mai multe pe adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...