A murit actorul Vladimir Găitan

Actorul Vladimir Găitan a murit la vârsta de 73 de ani, a anunţat pe Facebook Vlad Rădescu.

“Vladimir Găitan a trecut dincolo şi a lăsat teatrul şi filmul românesc, pe noi toţi, mult mai singuri… Condoleanţe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duţu!”, a scris pe Facebook actorul Vlad Rădescu.

Actorul Valentin Teodosiu a declarat marţi, că Vladimir Găitan şi-a dorit, ca toţi actorii de altfel, să joace până în ultima secundă şi, dacă se poate, să moară pe scenă, în glorie.

El a spus că în ultima perioadă nu a mai putut să vorbească cu Găitan deoarece acesta era bolnav – avea cancer limfatic – şi nu s-au mai putut întâlni.

“Eu ştiu doar cât a suferit, nu cât a reuşit să lupte cu boala, pentru că a suferit şi a luptat o viaţă, peste 35 de ani a luptat cu boala necruţătoare – cancerul limfatic. Şi-a dorit să trăiască, şi-a dorit să revină pe scenă, dar, cam de un an, un an şi ceva, nu am mai vorbit cu el, pentru că ne-a despărţit viaţa, faptul că nu a mai jucat; noi am jucat împreună peste 16 ani piesa “Poker” la Teatrul de Comedie, cu George Mihăiţă, Simona Stoicescu şi cu mine, o piesă care s-a jucat cu casa închisă, un mare succes. La un moment dat, când a spus că nu mai poate să joace, să nu-l mai programeze la spectacole, a spus că totuşi “Poker”-ul poate să-l joace, pentru că-i este mai uşor. Şi-a dorit, ca noi toţi, ca toţi actorii, să joace până în ultima secundă, dacă se poate să moară pe scenă, în glorie”, a spus Valentin Teodosiu.

Citește continuarea pe stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...