Proprietarii vor fi obligaţi prin lege să-şi repare casele, să-şi întreţină faţadele şi să-şi spele ferestrele de la stradă

Proprietarii de clădiri, indiferent dacă sunt instituţii publice, persoane fizice sau juridice, vor avea obligaţia, prin lege, de a întreţine în stare corespunzătoare clădirile din proprietate, precum şi anexele acestora.

Proprietarii vor trebui să cureţe faţadele locuinţelor şi construcţiilor aflate la stradă, să le tencuiască ori să le zugrăvească periodic şi să asigure inclusiv repararea sau spălarea geamurilor ori a vitrinelor imobilelor din proprietate, informează Agerpres.

Hotărârea a fost luată prin adoptarea de Camera Deputaţilor, care e for decizional, a unui proiect de lege referitor la obligaţiile pe care le au instituţiile şi persoanele fizice sau juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.

Potrivit proiectului adoptat, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

Persoanele fizice şi juridice au astfel obligaţia să asigure îngrijirea clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun, prevede proiectul.

Citește continuarea pe digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...

Erfahrungen mit der Wettplattform bwin

Der Sportwettenanbieter bwin hat sich über Jahre hinweg als feste Größe im Markt etabliert und bietet eine breite Palette an Wettmöglichkeiten. Viele Nutzer schätzen...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577

The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used.When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...