Situație fără precedent la Târgu Jiu, unde trei medici bolnavi de COVID au dispărut din spitalul unde erau internați.
Un control inopinat, făcut în miez de noapte de inspectorii DSP, a scos la iveală că medicii, acum pacienți, nu se aflau în saloane, potrivit stirileprotv.ro.
Poliția a deschis o anchetă, mai ales că cele trei cadre medicale ocupau, cel puțin pe hârtie, locurile și așa insuficiente din spitalele COVID.
Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu are paznici la toate ușile care fac legătura cu exteriorul, dar nimeni nu știe pe unde au ieșit medicii. Toți trei sunt diagnosticați cu noul coronavirus.
Polițiștii au constatat că este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate din Târgu Jiu, medici în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.
Medicii infectați figurau ca fiind internați pe secția de Boli Infecțioase de câteva zile și se aflau sub tratament. Cei trei nu aveau forme grave iau seara plecau acasă.
Aceștia au acum dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Femeile au fost găsite la domiciliu și transportate cu ambulanța pe secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Conducerea unității medicale s-a declarat șocată de gestul colegilor. Șocați de inconștiența medicilor infectați au fost și inspectorii de la DSP care au descoperit dispariția cadrelor medicale, potrivit antena3.ro.








