Rusia anunță că va începe în octombrie campania de vaccinare împotriva Covid-19

Rusia se pregăteşte să înceapă o campanie de vaccinare în masă împotriva coronavirusului de tip nou, în luna octombrie, a susținut sâmbătă ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, transmite Reuters citată de Agerpres.

Ministrul a explicat că institutul de cercetare de stat Gamaleia din Moscova a finalizat testele clinice ale vaccinului și că se pregăteşte documentaţia pentru înregistrarea acestuia.

El a precizat că primii vaccinaţi vor fi doctorii şi profesorii. O sursă a declarat săptămâna aceasta pentru Reuters că primul potenţial vaccin din Rusia împotriva COVID-19, dezvoltat de o instituţie de cercetare de stat, este de aşteptat să obţină avizele necesare în august, pentru a fi administrat la scurt timp după aceea lucrătorilor din sănătate.

Institutul Gamaleia lucrează la un vaccin pe bază de adenovirus, menţionează Reuters. Viteza cu care pregăteşte Rusia lansarea unui vaccin anti-COVID a stârnit întrebări în unele media occidentale dacă nu cumva Moscova pune prestigiul naţional înaintea ştiinţei şi siguranţei, mai notează Reuters.

În lume se lucrează în momentul de faţă la peste 100 de posibile vaccinuri menite să oprească pandemia de COVID-19. Cel puţin patru dintre ele se află în faza a treia de testare pe om, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, trei în China şi unul în Marea Britanie.

Sursa: Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...