Național

Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale

Vasile Dîncu a demisionat luni din funcția de ministru al Apărării Naționale. „În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale”, a anunțat Vasile Dîncu într-o postare pe...

Cultură de canabis descoperită într-un solar în Vrancea

O cultură de canabis într-un solar de 1000 mp a fost descoperită pe o proprietate din Vrancea. Polițiștii au reținut patru persoane. Conform primelor date, două persoane ar fi înfinţat şi întreţinut o cultură de cannabis într-un solar de o...

Persoanele care nu mai locuiesc la adresa de reședință, obligate să anunțe în termen de 15 zile – Proiect

Un proiect de lege inițiat de 114 parlamentari PSD, AUR şi din grupul minorităţilor naţionale prevede că persoanele fizice care nu mai locuiesc la adresa de reşedinţă vor fi obligate ca, în 15 zile de la plecare, să notifice...

Controale DNA la ANPC. Blue Air susținea în vară că ANPC ar fi cerut „ceasuri” și „procente din suma de amendă” pentru a nu...

În data de 18 iulie 2022, pe site-ul companiei Blue Air, apărea următorul punct de vedere: „Transportatorul aerian cu capital privat românesc Blue Air devoalează cu argumente tentativa de abuz în serviciu a ANPC  și-i asigură pe „controlori” că nu...

Romaero nu mai are dreptul de a repara avioane civile

Autoritatea Aeronautică Civilă a venit cu lămuriri după ce, ieri, mai mulți angajați ai Romaero, companie de stat care se ocupă cu mentenanța avioanelor, au acuzat, într-o scrisoare deschisă, că serviciile de reparații sunt făcute de oameni fără calificare,...

Cauza morții lui Nosfe de la Șatra Benz. Cântărețul avea 37 de ani

Rapperul Nosfe din trupa Șatra Benz a murit duminică, la vârsta de 37 de ani, potrivit unui anunț făcut pe pagina de Facebook a trupei. Nosfe, Darius Crețan pe numele din buletin, a căzut în casă după ce i s-a...

Elevii scutiți la orele de educație fizică pot primi sarcini organizatorice

Elevii care sunt scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la ora de sport și să aibă încălțăminte adecvată. Ei nu primesc note sau calificative, dar pot avea sarcini organizatorice. De exemplu, arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente...

Femeie din Iași, violată, răpită și lovită cu un baltag de fostul iubit

O femeie din Iași a fost răpită de fostul său iubit, violată și lovită cu un baltag. Într-un final, a fost găsită cu ajutorul câinilor de urmă. Femeia a reușit să ia legătură cu fiica sa după ce a fost...

Când trecem la ora de iarnă 2022

România va trece și în acest an la ora de iarnă. Asta deoarece demersurile la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene pentru renunțarea la schimbarea orei în funcție de anotimp nu s-au finalizat. România va trece la ora de iarnă...

Poliția anunță montarea primei brățări electronice de supraveghere asupra unui bărbat acuzat că și-a bătut iubita

Poliţia Capitalei a anunţat montarea primei brățări electronice de supraveghere. Dispozitivul a fost montat asupra unui bărbat acuzat că și-a bătut iubita.Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, Secţia 17 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul...

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...