compass bilboard.jpg

IliescuCeausescu_a7f36.jpg

Acum 30 de ani, românii mureau pe străzi. Erau împușcați de niște teroriști închipuiți, o invenție a clicii comuniste din eșalonul doi al PCR, o diversiune care să dramatizeze momentul și să legitimeze preluarea puterii.

Iliescu nu a fost emanația revoluției, ci cel care a confiscat-o, revoluția fiind acea dorință a oamenilor de a scăpa de anii cenușii ai terorii, ai frigului și lipsurilor de tot felul. Poate cea mai dureroasă lipsă era cea a dreptului la liberă exprimare. Pentru asta au ieșit oamenii în stradă, pentru asta au murit, pentru ca noi să putem spune ce gândim, fără ca Securitatea să te salte din casă sau de pe stradă și să sfârșești torturat prin temnițele comuniste. 

Ce nu știau bieții oameni a fost modalitatea parșivă prin care le-a fost furată speranța. Apărut aparent de niciunde, Iliescu era de fapt de acolo, din interior, din mărutaiele comunismului. El și clica lui de securiști și activiști PCR știau foarte bine cu ce se mănâncă acele zile. Aveau informațiile, aveau canalele de comunicare, aveau banii... aveau puterea. Au reușit să distorsioneze realitatea, să agite armata, astfel încât bieții soldați să se ucidă între ei și să ucidă oameni nevinovați, civili. Și militarii au fost victime ale manipulărilor din acele zile. Și toate păreau reale, alimentate de panică, de ura pentru ce fusese. Toate erau ”necesare” pentru a justifica uciderea soților Ceaușescu.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De ce să fie uciși? Românii de rând îi voiau morți, ca ”plată” pentru toate nenorcirile pe care erau obligați să le îndure, pentru semenii lor uciși de comuniști și securiști. Iliescu & Co. îi voiau și ei uciși, dar din cu totul alt motiv: să nu apuce să spună cine sunt cei care preluaseră puterea, să nu spună că revoluția a fost furată doar pentru schimbarea celor care conduc, nu și a comunismului. Iliescu era la fel de mânjit ideologic, irecuperabil pentru o societate care se voia sănătoasă. La fel și apropiații lui. Aveau nevoie doar de liniște pentru a pune mâna pe toată avuția națională, ceea ce s-a și întâmplat. Nu știu dacă trebuia sau nu să moară, dar sunt absolut convins că Ceaușescu trebuia judecat și condamnat într-un proces ADEVĂRAT, nu într-un simulacru de 10 minute. Exista însă riscul ca Ceaușeșcu să vorbească, să îi dea în vileag și populația să îl includă și pe Iliescu în rândul dușmanilor revoluției. N-a mai apucat...

Urmarea... sub oblăduirea lui Ilici cel ”sărac și cinstit”, România a fost furată și vândută bucată cu bucată. Cui? Celor care ofereau mai multă șpagă pentru privatizările care aveau să pună întreaga economie pe butuci, pentru ca mai apoi să devenim terenul fertil al coloniei de astăzi. O parte a României a fost luată cu japca de ”emanații revoluției”, fiind acum în mâna copiilor lor.

Este firească reacția de azi a unora ca Iliescu, Năstase, care să condamne faptul că Gelu Voican Voiculescu și-a luat o cârjă în cap, având tupeul să continue falsetul, prin prezența sa în rândurile celor care comemorau adevărata revoluție, aceea nealterată, care a dăinuit în sufletele oamenilor timp de 30 de ani. Oamenii de azi sunt mai bine informați și implicit mai greu de manipulat (prostit). Nu mai râdem ca imbcilii la ambalajele colorate de Boni-Bon, crezând că asta înseamnă democrația. Cârja de ieri a fost arma care arată că revoluția nu s-a terminat niciodată și poate oricând să redevină sângeroasă.

Cum a reacționat Iliescu, imediat după incidentul cu cârja de ieri (video AICI)? Exact cum a făcut Ceaușeșcu la ultima apariție în fața poporului. Atunci, nea Nicu încerca din răsputeri să ne convingă că el este deținătorul adevărului absolut, că ne e bine, că nu se poate altfel. Cu alte cuvinte, dacă avem alte puncte de vedere, să facem bine să ni le îndesăm undeva, pentru că nu suntem capabili să gândim, să vedem lucrurile și altfel, să ținem cont de o realitate evidentă. Ieri, Iliescu a reacționat, după incidentul violent în care a fost implicat Gelu Voican Voiculescu, ajungând la concluzia că „nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă”. 

Nu, tovarășe Iliescu! Reconcilierea nu este posibilă! Și nu este nici necesară și nici normală. Cu cine să te împaci? Cu cei care au tras în tine, cu cei care ți-au confiscat visurile, speranțele, țara? Nu e cazul. Dacă Voican Voiculescu nu apărea ieri și îi lăsa pe oameni să-și plângă morții, nu se întâmpla nimic. Oamenii așteptau ca procesul (și așa întârziat nepermis) al crimelor de la revoluție să continue, iar autorii crimelor să răspundă. Doar așa se poate face reconcilierea. 

Sunt și astăzi indivizi care îl regretă pe Ceușescu, frustrați și nervoși din cauza efectelor democrației. Ce nu înțeleg ei, este că noi nu am avut o adevărată democrație, ci ”o democrație originală”, așa cum le plăcea puilor de comuniști să ne spună, în fapt o formă de comunism mascat, cu o țară blestemată să nu scape nici azi de comuniști și de progeniturile lor hidoase. De asta sunt sclavi într-o țară prăduită de hienele de afară și de hienele noastre comuniste. Dacă este ceva de regretat, atunci este doar vina de a nu rade tot ce însemna parazit comunist, de a nu permite să se ajungă aici. Dar nu s-a putut, pentru că puterea era la ei. Nici azi nu e târziu, chiar dacă au trecut fix 30 de ani. Nu sunt ani pierduți, ci pot fi considerați anii necesari acumulării de experiență, pentru a nu mai luat de bun tot ce ni se spune cu titlul de adevăr absolut. Adevărata reconciliere va veni abia atunci când nu ne vom mai urî, doar pentru a-i apăra pe ăștia ca Iliescu. Și, Doamne, câți sunt...

IliescuCeausescu_76d49.jpg