Tradiții și obiceiuri de Crăciun

Celebrat pe 25 decembrie, Crăciunul sau Nașterea Domnului este una dintre sărbătorile pline de bucurie. Este o perioadă cu multe tradiții și obiceiuri, care încă se mai păstrează în anumite zone din mediul rural.

Se spune că în centrul sărbătorii se află familia, prietenii și credința într-un an mai bun. Cu alte cuvinte, Crăciunul este sărbătoarea dedicată celor dragi.

De Crăciun nu lipsesc colindele. Prin urmare, încă din 24 decembrie, tinerii pleacă la colindat. În mediul rural, obiceiul se păstrează și acum. „Steaua” și „Bună dimineața la moș Ajun” sunt colindele specifice acestei perioade. Colindătorii sunt așteptați cu nuci, covrigi și mere. În unele zone, pe lângă colindători ies pe ulițele satului cetele de mascaţi – „babe și moși” care prin joc, gesturi și dialog transmit urări pentru anul care vine.

Conform obiceiului, în dimineața zilei de Crăciun, femeile merg la cimitir să tămâie mormintele și să împartă pachete celor nevoiași. La întoarcere, pregătesc masa de Crăciun de pe care nu trebuie să lipsească tradiționalul cozonac, vinul roșu, dar nici bucatele din carne de porc. Tot în mediul rural există o vorbă. Pentru că a fost perioadă de post, din bucate se gustă ponderat. 

Tot astăzi se spune că nu este bine să speli, să mături sau să ștergi praful. Potrivit unui obicei, astăzi nu se dau bani cu împrumut, însă este bine să îți ceri iertare de la persoanele pe care le-ai supărat de-a lungul timpului.

Tot în mediul rural se spune că, la prima oră din ziua de Crăciun este bine să te speli pe față cu apă în care ai pus bănuți de argint, pentru a avea parte de prosperitate tot anul.

Pentru alungarea spiritelor negre se pun funii de usturoi la grajduri, iar în casă se pun ștergare brodate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Tot ce trebuie să știi despre piatra scapițată

Piatra scapițată este una dintre cele mai apreciate soluții în amenajările moderne și rustice deopotrivă. Datorită texturii sale inconfundabile și rezistenței în timp, piatra...
depozit algabeth

Depozitul Algabeth: Cea mai mare selecție de piatră naturală din România

Depozitul Algabeth din comuna prahoveană Brazi reprezintă cea mai mare selecție de piatră naturală din România pusă la dispoziția profesioniștilor din construcții. Într-o piață competitivă,...
dezinsectie

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Astfel, în conformitate cu Programul Unitar de Acțiune si...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare în Brașov, pentru comentarea bolilor și dăunătorilor la arbori, plantații de trandafiri și buxus. În conformitate cu Programul...

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...