compass bilboard.jpg

grau-sfantul-andrei_07133.jpg

De Sfântul Andrei, dar și în ajunul acestei mari sărbători, se spune că este bine să pui grâu la încolțit. Tradiție se păstrează cu sfințenie de sute de ani, în special în mediul rural, unde grâul simbolizează viața, dar și recoltele bogate de anul viitor.

Grâul care încolțește este simbolul vieții care a biruit moartea, spun oamenii din mediul rural, care încă mai păstrează cu sfințenie tradiția potrivit căreia, de Sfântul Andrei sau în ajunul sărbătorii se pune grâu la încolțit.

„Se spune că dacă grâul încolțește și se face mare până la Anul Nou este semn că anul care va veni va fi unul cu recolte bogate. Cu cât este mai mare grâul cu atât anul va fi mai bun pentru persoana care l-a pus. Pe la noi, cetele de colindători au la ele și grâu încolțit, iar gospodării le oferă bani pentru că se spune că le-a fost adus belșugul în casă” ne-a spus un localnic dintr-o comună prahoveană.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În alte părți însă, grâul încolțit este decor pe masa de Anul Nou, pentru că semnifică belșugul pentru anul viitor. 

Tradiția mai spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă propriul vas cu grâușor pe care să-l îngrijească până la Anul Nou, astfel încât să nu fie ocolit de noroc în bani și sănătate în noul an.