compass bilboard.jpg

104192076_332710967719438_2980589635161650899_n-1400x908-1-696x392_7a2c9.jpg

Legendarul portar Helmut Duckadam, care a contribuit decisiv la câștigarea de către Steaua a Cupei Campionilor, și-a dat demisia de la FCSB.

Duckadam a recurs la acest gest cu puțin timp înaintea derby-ului CFR Cluj-FCSB, încheiat cu victoria ardelenilor, după ce ajunsese să câștige un salariu de 2000 de lei.

”Am hotărât să-mi înaintez demisia de la FCSB. Președinte de imagine era o denumire. Eram practic un oficial. De ce am făcut asta? Am simțit că nu mai sunt dorit în cadrul clubului. E mai onorant decât să fii dat afară.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Au fost tentative să fiu dat afară acum trei săptămâni. M-a sunat domnul Argăseală să întrerupem contractul, dar patronul a zis să continuăm. Dar cred că tot la sugestia lui Gigi Becali a venit propunerea de demitere. Simți că nu mai ești dorit”, a declarat Duckadam, în direct la Fotbal Club de la Digi Sport.

Aseară, tot la TV, a venit și replica lui Gigi Becali, potrivit adevarul.ro:

”Ce vreţi să fac eu? Au fost tăieri de bani, aşa a fost peste tot. Azi, am jucat fără atacant ca să facem economie. Vin vremuri grele. Am făcut asta ca să-mi apăr familia. Da, eu îmi apăr familia, de-aia am renunţat la Gnohere.

Am tăiat şi de la Helmuth, am tăiat de la toată lumea. Ce vrei să fac? E posibil, la un moment dat, să-şi dea demisia toţi şi eu să renunţ la echipă. Am încercat să fac economie. Vrei să-mi distrug viaţa pentru fotbal?

De Duckadam era cel mai puţin nevoie la club, de-aia i s-a tăiat cel mai mult din salariu. Ce mai fac cu personalităţile, dacă intru în faliment? Nu mă refer neapărat la Helmuth.

Pe mine mă interesa omul Helmut Duckadam, nu l-am adus la FCSB ca legendă, am avut relaţia asta cu el datorită caracterului său. Eu dictez la FCSB, dar nu pot să dictez celor de aici să-l consulte pe Duckadam.