Avertismentul Salvamont Brașov pentru turiști

Salvamont Brașov a lansat noi avertismente pentru turiști, în contextul ultimelor avertizări meteo privind intensificarea semnificativă a vântului. „ Muntele rămâne acolo, însă expunerea nejustificată la condiții severe poate avea consecințe grave”, spun salvamontiștii.

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Brașov atrag atenția asupra modului în care temperaturile sunt resimțite de corpul uman și asupra riscurilor reale pe care aceste condiții le implică.

„Chiar și în situațiile în care valorile indicate de termometre nu par extreme, vântul puternic accelerează pierderea de căldură a corpului, iar temperatura resimțită poate scădea rapid cu multe grade sub cea a aerului.

În practică, acest lucru înseamnă că frigul devine mult mai agresiv, iar organismul este supus unui stres termic major într-un interval foarte scurt.

La munte, efectul vântului este resimțit în special pe creste, platouri alpine și în zonele deschise, unde lipsa adăpostului amplifică senzația de frig.

Conform tabelului de temperatură resimțită în funcție de vânt, valori aparent moderate ale temperaturii pot deveni rapid periculoase atunci când sunt asociate cu rafale puternice, crescând semnificativ riscul de degerături și hipotermie.

Aceste condiții afectează nu doar confortul, ci și capacitatea de mișcare, coordonarea și luarea deciziilor, mai ales în cazul opririlor frecvente sau al expunerii prelungite”, precizează Salvamont Brașov.

Recomandările Salvamont Brașov

Salvatorii montani brașoveni recomandă ca orice activitate montană desfășurată în această perioadă să fie atent planificată, luând în calcul nu doar temperatura aerului, ci mai ales intensitatea vântului prognozat la altitudine.

„Echipamentul trebuie adaptat acestor condiții, cu îmbrăcăminte în straturi eficiente, protecție bună împotriva vântului, acoperirea completă a extremităților și a feței, precum și rezerve pentru situații neprevăzute”, potrivit Salvamont Brașov.

Ce trebuie să faci când vântul e puternic

Salvamontiștii dxin Brașov au explicat și modul în care poți să te protejezi, dar și ce să nu faci în cazul în care vântul este extrem de puternic

  • pauzele trebuie reduse la minimum și efectuate doar în zone adăpostite
  • primele semne de amorțeală, disconfort accentuat sau pierdere a sensibilității trebuie tratate cu maximă seriozitate.
  • în zilele cu vânt puternic, subliniem importanța prudenței și a capacității de a renunța la activități atunci când condițiile o impun. „Decizia de a vă întoarce din drum este o măsură de siguranță, nu un eșec”, spun salvamontiștii.

„Muntele rămâne acolo, însă expunerea nejustificată la condiții severe poate avea consecințe grave.

Informația corect înțeleasă, echipamentul adecvat și deciziile luate la timp sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor și pentru desfășurarea în siguranță a activităților montane de iarnă.”, susțin salvamontiștii din Brașov.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version