ITM Brașov: Amenzi de 265.500 lei, inclusiv pentru munca la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a efectuat, în luna octombrie, o serie de controale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății  în muncă. Pentru neregulile constatate, inclusiv pentru munca la negru, amenzile totale s-au cifrat la 265.500 de lei.

Persoane la muncă fără încheierea contractului individual, dar și persoane depistate la muncă deși era depășită durata timpului de muncă. Acestea sunt doar o parte dintre neregulile constatate de către inspectorii de muncă brașoveni.

„În urma controalelor efectuate pe parcursul lunii octombrie, inspectorii de muncă brașoveni au aplicat amenzi în valoare de 265.500 lei pentru neregulile constatate atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Având în vedere Strategia Natională privind reducerea incidentei muncii nedeclarate, inspectorii de muncă au realizat, în luna octombrie, un număr de 149 controale, fiind depistate 12 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care 8 angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 140.000 lei”, se arată în comunicatul ITM Brașov.

Principalele nereguli depistate în timpul controalelor

  • Pentru primirea la muncă a persoanelor fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, au fost sancţionați 6 angajatori, identificându-se 6 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. S-au aplicat 5 amenzi contravenţionale în valoare totală de 100.000 lei și 1 avertisment scris.
  • Pentru primirea la muncă a persoanelor fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii au fost sancţionați 2 angajatori (identificându-se 2 persoane în această situație), aplicându-se 2 amenzi contravenţionale în valoare totală de 40.000 lei
  • Pentru primirea la muncă a salariaţilor cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial a fost sancţionat 1 angajator (identificându-se 4 persoane în această situație), fiind aplicat 1 avertisment scris.

Amenzi pe bandă rulantă

„În ceea ce priveşte respectarea prevederilor HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 151 controale, în urma cărora au fost aplicate 3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 13.000 lei.

Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 63.000 lei.

Tot în luna octombrie, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat un număr de 56 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr de 23 angajatori cu amenzi în valoare de 49.500 lei și 20 avertismente”, a precizat Adrian REIT, inspector şef ITM Brașov.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...