Explicația McDonald’s pentru neregulile constatate de OPC la prepararea sucurilor

Inspectorii OPC au constatat în urma unui control la restaurantele McDonald’s și KFC că nu este respectată rețeta la prepararea băuturilor răcoritoare. Reacția companiilor vizate nu a întârziat să apară.

Potrivit inspectorilor OPC, la McDonald’s și KFC, trei sferturi dintr-un pahar de 0,5 litri ar fi fost umplute cu gheață. Peste aceasta, susțin comisarii ANPC, angajații turnau un suc produs tot în regim propriu din concentrat, apă de la robinet și dioxid de carbon (detalii AICI).

McDonald’s a transmis printr-un comunicat că deține toate autorizațiile și îndeplinește toate condițiile necesare desfășurării activității:

„În restaurante, nu este vorba despre un proces de producție industrial, ambalare și distribuire prin canale de distribuție, ci despre o preparare și o servire a mâncării și băuturii prin metode certificate pentru consum imediat. Echipamentele pentru prepararea gheții sunt autorizate, certificate CE, conforme cu normele Uniunii Europene, iar apa provine din surse autorizate. Băuturile sunt produse în conformitate cu rețeta producătorilor, respectând întocmai rețeta provenită de la fiecare dintre aceștia”.

În schimb, KFC a recunoscut problemele sanitare din gheața folosită la prepararea băuturilor și a anunțat oprirea tuturor mașinilor de gheață din toate restaurantele KFC din țară până la finalizarea verificărilor interne (cititți comunicatul companiei AICI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version