Un subiect extrem de sensibil, care stârnește revoltă în rândul populației. Mai multe cadre medicale din România au anunțat că au demisionat sau intenționează să o facă în perioada următoare, nefiind dispuse să riște propria sănătate sau pe a apropiaților.
Cel mai cunoscut caz a fost cel de la secţia ATI a Spitalului din Orăştie. Singurul medic de terapie intensivă, 5 asistente și 5 infirmiere din acea secţie au demisionat, și au făcut-o în cel mai incredibil mod: s-au ridicat şi au plecat, lâsând pacienţii în grija unei singure asistente. Și nu este un caz sigular, mai multe cadre medicale exprimându-și această intenție, fie oficial, fie ”pe la colțurile” unităților medicale.
Cei în cauză susțin că nu sunt dispuși să riște, în condițiile în care nu le-a fost asigurat echipamentul de protecție adecvat. Cât este adevăr și cât este doar invocarea unui motiv, pentru a ascunde lașitatea. Să nu uităm nicio clipă că sitemul este OBLIGAT să îi asigure cadrului medical tot ceea ce este necesar pentru a-l proteja.
Așa cum probabil deja știți, puține spitale s-au mișcat în timp util pentru a asigura echipamentele necesare cadrelor medicale. Continuă să se facă aprovizionarea și cel puțin din acest punct de vedere veștile sunt bune. Presiunea mediatică a generat scandaluri de proporții în sistem, dar a reușit să urnească lucrurile, autoritățile mișcându-se așa cum ar fi trebuit să o facă de ceva vreme. În sfârșit, s-a demonstrat că dacă se vrea se poate.
Așadar, echipamente vin și vor continua să vină. Cu toate acestea, frica a pus stăpânire pe unele cadre medicale, trebuie să recunoaștem… minoritare. Este însă o problemă care merită discutată.
Frica este un sentiment uman. Sub o formă sau alta, fiecare dintre noi avem temeri. Ce facem, le înfruntăm sau fugim din calea lor? Ne-am ales meserii diferite, în funcție de pasiuni, de nevoi, de talent, de calități native sau cultivate. Puțini s-au gândit că în carierele noastre profesionale pot să apară și momente delicate, exact acele momente când trebuie să demonstrăm de ce suntem în stare, când trebuie să fim utili comunităților în care profesăm.
Fiecare profesie are riscurile ei. În cazul cadrelor medicale, riscurile majore au apărut acum, în plină pandemie. Cazul Suceava este deja de notorietate.
Cadrele medicale sunt comparate cu soldații aflați în prima linie. Tot respectul pentru aceia care își asumă greutatea momentului, tratândul cu responsabilitate. Cum se numește un soldat care fuge din fața inamicului? Dezertor…
Pe timp de pace, comunitatea îl plătește pe soldat să se antreneze, uneori să mai ajute în diverse situații. Dacă soldatul este norocos, nu includem aici mercenarii, atunci se va antrena toată viața, fără să fie nevoit vreodată să își probeze profesionalismul, ceea ce este de dorit. Cadrele medicale lucrează însă și în vreme de pace. Tot de comunitate sunt plătite, iar în ultimul an chiar au ajuns la salarii rezonabile, raportate la nivelul de pregătire și la riscul pe care îl presupune acest domeniu. Unii au meritat aceste majorări, alții nu, dar sistemul nu a putit face o diferențiere. Beneficiile trebuie însă să vină la pachet și cu obligațiile. Vine un moment ca acesta, când cadrul medical are o problemă în plus. Tot respectul pentru cei care și-o asumă și care, repet, sunt majoritari în sistem. Ce facem însă cu ceilalți?
Până la urmă este o chestiune de decizie personală, a cărei moralitate nu o vom discuta. Legea nu sancționează un astfel de comportament. Fiecare judecă situația cum simte, cum dorește, cu argumente pro și contra. Și totuși, dat fiind specificul activității și importanța ei în societate, poate că o decizie corectă a fi ca legiuitorul să intervină, modificând cadrul contractual, în sensul în care ”Ai plecat, foarte bine! Își dorim succes în ceea ce vei face mai departe, dar în sistemul medical nu te mai întorci. Alegerea îți aparține! Să nu ne bați la ușă când totul va fi bine, pentru că, ce să vezi(???) ne va fi și nouă frică, evident frică de faptul că ne vei lăsa baltă, din nou, la greu.”