Răspuns pentru antivacciniști: Multă sănătate! Alegeți cu capul!

Încă de la debutul campaniei de vaccinare am fost pro, eu și toți ai mei. Am încercat să fac lobby pentru vaccinare, da, nu am ascuns niciodată asta. Nu am folosit mijloace ilegale sau incorecte, nu am debitat aberații și nu am venit cu argumente neștiințifice în ceea ce am afirmat.

Ceea ce nu am făcut niciodată, nu am militat pentru vaccinarea OBLIGATORIE! Niciodată! Deși unii poate că, citind în diagonală articolele mele, au dedus acest lucru sau și-au dorit să citească asta, afirm clar acum că NU am făcut asta niciodată.

Consider că într-o societate liberă, dacă nu reușești să convingi un om să facă ce este mai bine pentru el și pentru cei din jurul lui, prin argumente logice, științifice, chiar imbatabile, îl lași în pace. Mai devreme sau mai târziu se va lovi singur și va fi pus în fața consecințelor alegerilor lui. Dar alegerile trebuie să fie ale lui!

Nu înțeleg care este problema unora care tot încearcă să mă discrediteze fără a avea argumente. Am observat că antivacciniștii sunt foarte virulenți, au un limbaj nu tocmai decent, jignesc și acuză fără dovezi. Oare de ce tocmai acest segment de populație a dat crezare teoriilor conspirației? S-a întrebat cineva vreodată?

Eu, provaccinistă, ce ar fi trebuit să fac în momentul în care copilului meu i s-a înmânat pe stradă un pliant cu descrieri amănunțite ale apocalipsei ce va urma după vaccinare? Atenție! Descrieri fără nicio bază științifică! Da, am citit acel pliant cap-coadă. Obișnuiesc să citesc, să mă documentez, și abia apoi neg sau aprob… orice! Absolut nimic din cele scrise în acel pliant nu avea bază reală, fizică. Cei care scriseseră respectivele articole nu aveau absolut nicio idee despre ce înseamnă ADN sau ARN, nu aveau absolut nicio dovadă pentru nimic din ce susțineau.

În ceea ce privește studiile mele medicale, nu am la bază nimic mai mult decât lecțiile de biologie din școală și, ulterior, studiul individual, punctual, acolo unde am avut un interes sau din pură curiozitate.

Deci cum ar fi trebuit să reacționez eu la înmânarea acelui pliant copilului meu? Ar fi trebuit să mă duc să-l iau de gât pe respectivul, sau măcar să îl înjur, să îl jignesc, nu? Nu a fost cazul însă. Merg pe principiul: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere…”. Slavă Domnului că am copil cu capul pe umeri care a fost învățat să nu creadă tot ce i se spune! Da, după momentul respectiv a fost întrebată dacă vrea să se vaccineze și a răspuns afirmativ.

Nu știu de ce este atât de greu pentru unii să înțeleagă că, așa cum în campaniile electorale fiecare formațiune politică încearcă să convingă, tot așa se întâmplă și în cazul acestei campanii de vaccinare. Nu este nimic ilegal în a încerca să promovezi vaccinarea.

De asemenea nu este nimic imoral în a promova vaccinurile! Ar fi imoral dacă eu aș ști că fac rău, aș ști că îndemn oamenii să facă ceva ce eu nu aș face! Aici ar interveni moralitatea sau, mai bine zis, imoralitatea. Dar nu e cazul. Noi ne-am vaccinat, părinții mei s-au vaccinat, frații mei s-au vaccinat, și acum unul dintre copiii mei s-a vaccinat (doar unul pentru că ceilalți doi nu au voie).

Nu neg și nu am negat niciodată că există un risc în ceea ce privește vaccinarea anti-Covid. Există un risc așa cum există în cazul oricărui vaccin, obligatoriu sau facultativ. Dacă e să calculăm riscurile, există riscuri și când mergem 500 de kilometri cu mașina, ba chiar și când ieșim din casă. Este vorba doar despre a pune în balanță beneficiile și riscurile. Ești sau nu dispus să îți asumi riscul? Și nu, nu doar pentru tine. Pentru tine și pentru cei din jurul tău.

Îmi aduc aminte de cazul din martie 2020 când fostul ofițer M.A.I. a mințit că nu a fost plecat în străinătate și a îmbolnăvit 30 de persoane, apropiați, colegi, cadre medicale și pacienți de la Spitalul Gerota, persoane care, la rândul lor au îmbolnăvit altele. A fost numit de presă „pacientul Gerota”, îl puteți găsi pe internet dacă nu mai țineți minte. Dar atunci nu aveam vaccin, nu aveam cum să ne protejăm împotriva celor ca el. Acum avem și da, am ales să riscăm.

Din păcate suntem atât de năpădiți de „pacienți Gerota” încât este cel mai sigur pentru tine și pentru cei din jurul tău să iei propriile măsuri.

Virusul este parșiv. Virusul poate lăsa sechele mult timp după vindecarea de boala propriu-zisă. În cazul copiilor, deși la prima vedere nu pare a face daune prea mari, nu se știe cu ce sechele pot rămâne. Așa că, am ales să îi protejăm. I-am proteja și pe cei mai mici dacă am avea posibilitatea.

Am citit și citesc aproape toate comentariile de pe site de la articolele mele. Mai puțin cele de pe Facebook, nu am timp pentru toate.

Țin să reproduc aici un mesaj dintre cele care îmi spun că, deși se pare că segmentul de populație adept al teoriilor conspirației câștigă teren, există totuși și „luminițe la capătul tunelului”:

„Nu m-a plătit nimeni și nu fac propaganda, nici măcar gratuita.
Articolul este ok , salut determinarea tinerei de a se vaccina.

Am preferat sa ma vaccinez cu un vaccin ” insuficient testat” decât sa ma îmbolnăvesc, neștiind cum va reacționa corpul meu și neștiind cum voi fi tratat intr-un spital Covid și de către cine, pe mâinile cui voi ajunge, eventual privat accidental de oxigen sau chiar ars de viu.

Am ales sa risc și am ales riscul mai mic, am dorit sa evit în primul rand spitalizarea, mai ales ca sistemul medical a fost depășit de amploarea pandemiei și este novice în tratarea acestei boli. Am preferat sa previn îmbolnăvirea și efectele ei, folosind un vaccin „nesigur” , decat sa ma îmbolnăvesc așteptând finalizarea „tuturor” testelor posibile pentru garantarea completa a folosirii vaccinului .

Am decis sa aleg riscul de a trai vaccinat decât riscul de a muri așteptând vaccinul perfect.

Când vezi și simți ca te inneci, încerci sa te apuci de ce îți cade la îndemână, nu aștepți o minune. Creanga mea de salvare a fost vaccinul; pentru mine și familia mea, inclusiv copilul, copil suficient de matur sa decidă singur.

Vaccinat fiind ma simt mai protejat, port mască în continuare unde si când se cere, sunt mai încrezător în viitor, chiar dacă vor mai trebui încă 7 rapeluri pentru alte tulpini noi apărute. Vaccinurile sunt benefice, ele au prevenit întotdeauna îmbolnăvirile, au fost făcute până acum fără comentarii si fără a fi contestate ca acest nou vaccin.

Cârcotași vor fi întotdeauna, alde Gica Contra cu pretenții de mari emitenți de opinii directoare, decidenți asupra viitorului și ne-viitorului copilului lor, dar influențând și prezentul și viitorul meu, follow-eri de „vedete” si antene, cititori de feisbucuri și scenarii diverse cu interese ascunse.
Vaccinați ne va fi mai bine, și noua dar și copiilor noștri!”

Da, cu asemenea oameni avem o șansă la normalitate. Iată un punct de vedere sănătos, ne mândrim cu asemenea cititori.

Multă sănătate! Alegeți cu capul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...

Ai rulat cu all-season toată vara? Iată ce trebuie să faci!

Utilizarea anvelopelor all-season este din ce în ce mai des întâlnită având în vedere că nu mai avem parte de ierni în care zăpezile...