„Poveste de iarnă”, premieră la Teatrul Arlechino din Brașov

Teatrul Arlechino anunță o nouă premieră la Brașov, „Poveste de iarnă”, sub regia lui Traian Savinescu. „Nu ratați ocazia de a vă bucura alături de cei mici de această poveste emoționantă, plină de farmec!”, este invitația lansată de Teatrul Arlechino din Brașov.

Teatrul Arlechino a anunțat o nouă premieră a spectacolului „Poveste de iarnă”, sâmbătă, 22 noiembrie, și duminică, 23 noiembrie, cu reprezentații de la orele 10.30 și 12.00.

„Artiștii creatori ai aceastei producții sunt Traian Savinescu (scenariu și regie), Mihai Pastramagiu (scenografie) și Zeno Apostolache Kiss (muzică), fiecare contribuind la crearea unei experiențe teatrale captivante pentru cei mici.

În distribuție îi veți întâlni pe actorii: Alexandra Dumitrescu, Alexandru Dobrescu, Eliza Muraru, Marius Stroe, Anca Badea, Adrian Iuga, Erika Mihaly”, a precizat Teatrul Arlechino.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 4 ani și are o durată de 55 de minute. Biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului sau online, prin platforma www.eventbook.ro

„Nu ratați ocazia de a vă bucura alături de cei mici de această poveste emoționantă, plină de farmec!”, este invitația Teatrului Arlechino din Brașov.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...