Primele rezultate ale anchetei spirtului medicinal contrafăcut. Zece persoane au murit

După ce zece persoane din județul Iași au murit ca urmare a consumului de alcool medicinal falsificat, polițiștii au descins la mai multe adrese din București și Ilfov, șapte persoane fiind conduse la audieri. Alcoolul etilic a fost înlocuit cu cel metilic, mult mai toxic la ingerare.

Comunicatul polițiștilor din Iași:

La data de 3 mai 2020, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au desfăşurat 4 percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale, din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, înşelăciune şi falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse. Poliţiştii ieşeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 15 aprilie – 24 aprilie a.c., pe raza judeţului Iaşi, au fost înregistrate 10 decese care ar fi fost cauzate de intoxicaţia cu alcool metilic.

Din investigaţii s-a constatat faptul că o societate comercială, din municipiul Iaşi, ar fi achiziţionat alcool sanitar, de pe raza municipiului Bucureşti, iar ulterior l-ar fi distribuit mai multor societăţi de pe raza judeţului Iaşi.

În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate aceste societăţi comerciale şi au fost ridicate sticlele cu alcool sanitar, iar în urma analizelor efectuate, în substanţă ar fi fost fost identificată o cantitate foarte mare de alcool metilic. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar 7 persoane au fost conduse la audieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version