Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat că odată cu creșterea numărului de cazuri de coronavirus, România a trecut la scenariul 2.
Costache a explicat ce înseamnă trecerea României în scenariul 2 al epidemiei de coronavirus după depășirea numărului de 20 de pacienți – este o fază de transmitere sporadică a virusului în comunitate, potrivit hotnews.ro.
Scenariul 2 va presupune următoarele măsuri suplimentare, potrivit declarațiilor făcute la Digi 24 de către secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru:
- anchetele epidemiologice vor fi mai extinse, fiindcă fiecare din aceste cazuri are contacți
- secții separate în spitale care vor fi pentru coronavirus
- limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt absolut necesare, cele pentru boli cronice sau intervenții programate
- control la graniță mai accentuat, care să vizeze și persoanele din alte țări decât cele care sunt în acest moment în zona roșie sau zona galbenă.
