O benzinărie își cere scuze pentru speculă și înapoiază diferenţa de bani clienților ”țepuiți”

O benzinărie din județul Timiș, care a majorat ieri tarifele nejustificat,  și-a cerut scuze astăzi pentru speculă.

Este vorba de benzinăria Eso Petrol, care a majorta miercuri seara, pe fondul isteriei creată în rândul șoferilor, prețul carburanților de la 7,65 lei/litru la 9,99 lei/litru.

Mesajul transmis clienților, potrivit adevarul.ro, a fost următorul:

„În urma deciziilor impulsive din data de 09.03.2022 la reacţia unora care au venit să alimenteze în tot felul de recipiente cantităţi foarte mari, într-un moment în care aveam informaţii de la parteneri referitoare la o creştere a preţului peste noapte cu sume însemnate şi riscul de a rămâne fără stocuri de carburant pe termen lung, fără să ne gândim la impactul asupra clienţilor de bună credinţă, vedem necesitatea de a veni cu scuzele noastre sincere, susţinute de înapoierea diferenţei de bani de la preţul iniţial la cel mărit, pe baza bonului fiscal. În speranţa că veţi reuşi să înţelegeţi reacţia noastră în condiţiile date, vă mulţumim anticipat”.

Mesajul vine după ce aseară, angajați lanțului de benzinării respectiv au majorat prețurile la 9,99 lei pentru motorină şi benzină, apoi le-au redus când clienții au refuzat să mai alimenteze mașinile de la ei, preferând ”concurența” unde prețurile erau în jur de 7,5 lei/litru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...
Exit mobile version