După ce a absolvit cursurile unei școli de Poliție, George Boran, un tânăr care s-a întors din Spania acasă în speranța că își va putea clădi o carieră în Ministerul de Interne, a fost repartizat la IJP Prahova. Aici s-a confrutat cu situații limită, care l-au determinat să-și dea demisia din Poliție.
Într-o postare pe pagina de Facebook a unui sindicat al polițiștilor, George povestește experiența traumatizantă de care a avut parte în Prahova:
”Odată ce am terminat cu examenele și am absolvit școala, am primit o pereche de pantaloni care nu erau de talia mea şi nu intrau pe mine, o cămașă cu însemne, o pereche de pantofi și câteva geci de poliție cu care urma să mă descurc următoarele săptămâni pe teren.
Am absolvit şcoala pe 20 septembrie 2019 iar pe 1 octombrie 2019 a trebuit să mă deplasez la IPJ Prahova unde eu, împreună cu zeci de proaspeți absolvenți, a trebuit să ne căutăm cazare în Ploiești deoarece ne-au plimbat o săptămână până să știm unde am fost repartizați.
Mai concret, vreau să spun că în 5 zile am cheltuit peste 800 de lei pe cazare, mâncare și transport, deoarece demersurile au fost făcute cu calm și nepăsare, fără a se ține cont de problemele și de situația noastră de tineri şi proaspeți absolvenți.
Scârbit fiind din școală, cănd am ajuns la IPJ Prahova, unde am observat lipsurile logistice cât și multe „drepturi” care figurau doar în scris, am decis să îmi dau demisia.
Din momentul acela au început bătăile de joc şi „miştourile” din partea unor colegi cu funcții înalte. De exemplu: „Sper să ai frigiderul destul de mare acasă fiindcă ți-l vor umple cei de la conducere”.
Odata depusă demisia aveam nevoie de semnătura Inspectorului Şef, pe care l-am asteptat de mai multe ori căte 8 ore pe zi, timp în care am ajutat un coleg să facă arhivă.. măcar ca să nu pierd timpul…
Au trecut căteva ore bune şi am cerut Şefului de la Resurse Umane dacă îl poate ruga frumos pe Şeful de Inspectorat să aibă o discuție cu mine ca să îi explic personal de ce am nevoie să renunț la perioada de preaviz, iar răspunsul lui a fost că: „Şeful de Inspectorat nu are timp să vorbească cu oricine”, moment în care am rămas „mut” şi am evitat să mai fac comentarii. Poate dacă aș fi fost un semizeu m-ar fii băgat în seamă, dar cum sunt un simplu agent a trebuit să aștept ca să văd răspunsul la cererea de preaviz din raportul de demisie.
Văzând că se repetă același lucru zile în șir am decis să îmi amân demisia și să încerc totuși viața de pe teren, adică adevărata muncă de polițist.
A cincea zi de umblat pe la inspectorat am aflat unde am fost repartizat, adică la Secția 11 de Poliție Drajna, Postul de Poliție Ceraşu.
Odată ajuns pe teren m-am trezit într-o secție în care nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini. Adică, dacă mergeam la un caz de înjunghiere și mă pătam cu sânge nu puteam să beneficiez de o igienă normală pe care o găsești în orice țară civilizată. Pe scurt, dacă prin absurd eram eu mai „prost” și peste 2 ore uitam că m-am pătat cu sânge și nu am avut cu ce să mă spăl și îmi rodeam unghiile mai luăm și o hepatită cadou.
Să nu mai spun că în 20 de zile nu ni s-a oferit nicio dotare, nici tomfa, nici catuşe, nici spray iritant-lacrimogen, nici pistol, etc… dar să avem în vedere că am avut apeluri „112” cu scandaluri destul de grave, cu peste 5 persoane nervoase implicate, la care eu am fost nevoit să merg cu mâinile în buzunar și coada între picioare rugându-mă să nu fie recalcitranți făptuitorii că poate îmi iau și bătaie. Deci nimeni nu a fost interesat că nu aveam echipament și dotare corespunzătoare şi pur şi simplu eram „carne de tun” .
Autospecialele cu care ne deplasam la aceste apeluri nu sunt mai presus de condițile „optime” oferite de Minister. Acestea nu sunt dotate nici măcar cu sistem de cuplare pentru centurile de siguranță din spate. Deci dacă ai „norocul” să fii al treilea funcționar cu „STATUT SPECIAL” și să fii nevoit să stai pe bancheta din spate la un apel „112” s-ar putea să primești gratuit cursuri de „zbor” din partea MAI.
Rămân cu aminterea că am purtat haina de polițist pe care am îmbracat-o cu măndrie şi anexez o poză cu mine în uniformă atunci cănd încă eram fericit, din păcate acum sunt scărbit şi nu mai pot spune lucrul acesta.
Vă mulțumesc că nu mi-ați dat altceva de ales decăt să mă întorc în țara de unde am venit. Totodată anexez nişte poze cu stadiu „singurei toalete” de la Secție căt şi cu interiorul „autoSPECIALEI”.
Deja m-am lungit prea mult, dar sincer, după 20 de zile în Poliția Română îmi este de ajuns și unicul lucru pe care îl iau cu mine este ajutorul pe care mi l-a dat Sindicatul „Mihai Viteazul” şi ajutorul pe care mi l-a oferit domnul Marius Bărbulescu, care până la capăt m-a susținut și m-a ajutat și nu m-a văzut ca pe unul care vrea să își dea demisia pur și simplu, ci ca pe o persoană căreia nu i s-au oferit drepturile legale de care trebuia să beneficieze.
Vă rog frumos pe toți să distribuiți mesajul meu, ca sa ajungă căt mai departe, să ajungă poate chiar la Minister pentru a-i întreba: PÂNĂ CĂND? Până cănd trebuie umiliți polițiștii? Până cănd să se iese în străzi cu pieptul dezvelit şi cu centura goală pentru că „nu sunt” bani de echipament? Doresc să văd măcar pentru colegii care au rămas în „afacerea voastră” o schimbare în bine, findcă pentru mine nu va fi, pe mine de astăzi m-ați pierdut… nu am de gănd să mai îmi risc viața pentru voi…”
