O fată de 15 ani, bătută de tată, a cerut disperată ajutor pe Facebook

O fată în vârstă de 15 ani, din Rovinari, a cerut disperată ajutor pe Facebook, seara trecută, după ce a fost bătută de tată. Mesajul postat pe reţeaua de socializare a ajuns rapid în atenţia Poliţiei, iar un echipaj a reuşit să o salveze pe fată.

Totul s-a întâmplat seara trecută, atunci când fata a trimis un mesaj pe Facebook paginii Asociaţia Uniunea Femeilor din Gorj, iar reprezentanţii asociaţiei au redirecţionat mesajul către Poliţie.

‘Vă rog, ajutaţi-mă. Sunaţi la Poliţie. Mă bătu tati că vorbeam la telefon. Aştepta să plece mami. Mă închisă în casă’, a scris fata.

Un echipaj de Poliţie a ajuns în scurt timp la locuinţa fetei.

„Având în vedere aspectele semnalate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari s-au deplasat la adresa indicată, unde a fost identificată minora de 15 ani, din orașul Rovinari, și tatăl acesteia, de 38 de ani, din aceeași localitate. S-a luat măsura conducerii acestora la sediul Poliției, pentru efectuarea de verificări și luarea măsurilor legale. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie“, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

O echipă din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a mers, în această dimineaţă, la locuința fetei, notează gorjeanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version