Raed Arafat: Precizări cu privire la certificatul verde, devenit obligatoriu, de luni, în localitățile unde incidența este mai mare de 3 la mia de locuitori – VIDEO

Certificatul verde devine obligatoriu pentru anumite activități, cum ar fi participarea la nunți, la botezuri și în restaurante, în localitățile unde incidența cumulativă în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori.

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU, a prezentat, sâmbătă, situația Covid-19 la nivel național, dar a făcut precizări și cu privire la certificatul verde.

„Referitor la Hotărârea de Guvern emisă ieri, în primul rând vreau să subliniez că această hotărâre n-a impus restricții. De fapt, peste 3 la mie, acolo unde hotărârea a prevăzut intrarea cu certificatul verde, în mod normal, peste 3 la mie, era în Hotărâre de Guvern prevăzut închiderea totală.

Deci în loc să se închidă total, după 3 la mie, în intervalul 3… 6 la mie, s-a găsit o soluție prin care, totuși, să mai permitem activitățile economice să se desfășoare, în anumit control sanitar aferent și anume, în mod deosebit, verificarea celor care intră, prin certificatul verde, care de altfel a fost aprobat prin Ordonanță de Urgență a Guvernului acum vreo 2 sau 3 săptămâni, în care s-a aprobat că acest certificat poate fi folosit în interiorul țării”, a susținut Raed Arafat.

Raed Arafat a precizat că orice persoană/organizator poate descărca gratuit aplicația pe telefonul mobil și poate citi codul QR de pe certificat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version