Copil înjunghiat pe stradă de un adolescent de 15 ani, în Dolj

Un adolescent de 15 ani din municipiul Băileşti, judeţul Dolj, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi înjunghiat un băiat de aceeaşi vârstă, într-un conflict spontan.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, reprezentanţii Spitalului din Băileşti au anunţat, luni seara, că la unitatea medicală a fost adus un adolescent de 15 ani, din localitate, care prezenta mai multe plăgi înjunghiate.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au stabilit faptul că în cursul serii trecute, în timp ce se afla pe o strada din localitate, între acesta şi un alt adolescent, de aceeaşi vârstă, a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia cel din urma i-ar fi aplicat lovituri cu un obiect tăietor-înţepător. La nivelul Poliţiei Municipiului Băileşti s-a constituit un colectiv de lucru, în vederea depistării adolescentului bănuit de comiterea faptei şi stabilirii întregii situaţii de fapt. Adolescentul a fost depistat la scurt timp pe raza municipiului Băileşti şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări”, informează IPJ Dolj.

Conform aceleiaşi surse, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Cercetările în dosar sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti. În cursul zilei de marţi, adolescentul urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
Exit mobile version