Românii sărbătoresc 144 de ani de la Proclamarea Independenței

Ceremonii militare şi religioase au loc, duminică, în Bucureşti şi în întreaga ţară, cu ocazia zilei de 9 Mai. La evenimentele din Bucureşti participă ministrul Apărării şi alţi oficiali.

”Ceremonia militară şi religioasă de depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori cu prilejul aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene va avea loc duminică, 9 mai, începând cu ora 9.00, la monumentul Eroilor Patriei de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă”, a transmis MInisterul Apărării Naţionale.

La eveniment va lua parte şi preşedintele senatului, Anca Dragu, transmite Agerpres.

Ceremonii militare similare, precum şi manifestări evocatoare (expoziţii tematice, gale de filme şi alte activităţi cu specific militar), vor avea loc în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi localităţile din ţară unde sunt monumente dedicate evenimentului.

Citește articolul integral pe stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version