Creștinii ortodocși îi sărbătoresc, pe 9 martie, pe Sfinții 40 de Mucenici. Este sărbătoarea celor 40 de martiri care s-au jertfit pentru credință. Tradiția spune că astăzi se prepară și se împart mucenici copți sau fierți.
Sărbătoarea celor 40 de mucenici are loc pe 9 martie. Astăzi, se spune că se deschide poarta cerului. Sărbătoarea este în apropierea echinocțiului și, bineînțeles, există tot felul de obiceiuri în această perioadă.
Potrivit tradiției, gospodinele pregătesc mucenicii, din făină fiartă. Un fel de colăcel, în formă de 8, preparat din aluat copt sau fiert, preparat care se mănâncă de 9 martie.
În anumite zone din țară mucenicii se pregătesc la cuptor, după ce preparatul a fost presărat cu nucă și multă miere. În Prahova, mucenicii se fierb în apă, cu mirodenii, iar mai apoi, în farfurie, se presară miez de nucă, zahăr și scorțișoară. Se spune că mucenicii trebuie împărțiți rudelor, vecinilor și oamenilor sărmani, pentru pomenirea celor morți.
Tot astăzi, la fel ca în orice zi de sărbătoare, se merge la cimitir și se aprind lumânări, pentru sufletele adormiților.
Mulți asociază Sărbătoarea 40 de Mucenici cu băutul celor 40 de pahare cu vin, în unele locuri pomenindu-se chiar de 44 de pahare cu vin, pe motiv că acesta se transformă în putere.
Conform tradiției însă, în special în mediul rural, sunt pomenite „focurile de Măcinici”, pentru îndepărtarea forțelor malefice, pentru acest lucru existând și o explicație ulterioară. Mulți gospodari se pregătesc deja să curețe terenurile de vegetația uscată pe care o ard. Cenușa este aruncată apoi peste pământ pentru fertilizarea terenurilor.
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia au trăit în vremea împăratului Licinius (308 – 324). Aceștia erau soldați creștini. Se spune că soldații au fost pedepsiți pentru credința lor să stea în mijlocul unui lac, deși afară era un ger cumplit.
Numele celor 40 de mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
