Medic din Timişoara infectat cu COVID la o lună după doza de rapel de la Pfizer

Un medic radiolog din Timişoara a fost diagnosticat cu coronavirus, la o lună după rapel. Medicul timişorean a făcut o formă uşoară a bolii.

Marius Moise este medic radiolog la o clinică privată din Timişoara. La începutul lunii ianuarie a primit serul de la Pfizer. 21 de zile mai târziu a făcut şi rapelul. Iar la mai bine de o lună, pe 28 februarie, a aflat că este pozitiv la Covid-19, deşi îşi făcuse şi testul de depistare a anticorpilor.

“Am făcut analiza, mi-a ieşit un număr de 600, undeva peste 400, teoretic se pare că imunitatea este formată, dar se pare că şi cu nivelul de 600 nu am avut suficientă imunitate. E posibil să fie noua tulpină care e uşor mai agresivă. Oricum şi simptomele covidului sunt destul de nespecifice aşa că doar un test PCR poate pune un diagnostic cert” a spus Marius Moise, medic radiolog.

Medicul a avut simptome ușoare, dar a  crezut iniţial că e vorba de o viroză. Ştia de la început că există riscul să facă boala, chiar şi vaccinat fiind.

“Practic, sunt printre cei 5% cărora vaccinul nu le oferă o protecţie suficientă. Sfatul meu pentru toţi oamenii e să nu intre în panică, vaccinul trebuie făcut facă există posibilitatea!” a adăugat medicul.

sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version