Unde a ajuns coiful vechi de 2.500 de ani pe care un bărbat din Iași îl ținea în pod

Un bărbat din Iași a ținut în pod un coif vechi de peste 2.500 de ani. Obiectul, descoperit în albia Siretului acum șase ani, a ajuns la Muzeul Național Moldova, unde va fi restaurat și apoi expus.

Este vorba de un coif corintic, din bronz, care datează din secolul al V-lea î.H.

Specialiștii spun că obiectul are o valoare istorică excepțională, urmând să fie restaurat de o comisie formată din restauratori şi conservatori ai Centrului de Conservare-Restaurare a Patrimoniului din cadrul muzeului din Iași.

Coiful corintic din bronz cântăreşte 880 grame, are circumferinţa de aproximativ 60 cm şi înălţimea de 26 cm, fiind cotat pe piața antichităților la 400.000 de euro.

Potrivit Știrilor Pro TV, un coif asemănător a fost vândut acum câțiva ani cu 200.000 de dolari la New York, dar cel din Iași valorează cel puțin 400.000 de euro, pentru că a fost descoperit la mare distanță de zona corintică.

Coiful a fost descoperit de polițiști în podul casei lui Radu Zainea, un fermier din comuna A.I. Cuza.

Comunicatul IJP Neamț:

”La data de 12 ianuarie, în baza investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au efectuat două percheziţii, în municipiul Roman şi în judeţul Iaşi, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de furt din sit arheologic şi tăinuire.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. În urma descinderilor desfăşurate în localitatea Alexandru Ioan Cuza din judeţul Iaşi, la locuinţa unui bărbat de 51 de ani, poliţiştii au descoperit un coif corintic din bronz, datat după analogii în secolul VI – V î.Hr., susceptibil a fi clasat în patrimoniul cultural naţional al României.

Bunul ar fi fost descoperit de bărbatul în cauză în albia râului Siret. Acesta a fost ridicat de poliţişti, urmând a fi supus unei expertize de specialitate.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă şi criminalişti din cadrul Poliţiei municipiului Roman”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...
ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...