Ce informații vor fi stocate pe noua carte de identitate, care va avea și cip

MAI a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ care stabilește forma și conținutul noilor cărți de identitate. Acestea vor fi simple ori electronice, ultimele fiind obligatorii pentru călătoriile în străinătate.

Potrivit proiectului, cartea de identitate simplă va fi de tip cartelă și va avea aceleași dimensiuni ca în prezent.

Astfel, cărțile de identitate simple vor fi tipărite pe o singură față și vor conține:

  • denumirea statului;
  • denumirea documentului;
  • seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din șase cifre;
  • denumirea structurii emitente, respectiv a serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente;
  • termenul de valabilitate;
  • fotografia titularului;
  • codul numeric personal;
  • numele de familie şi prenumele;
  • cetăţenia;
  • locul naşterii;
  • sexul;
  • domiciliul.

Pe de altă parte, spre deosebire de cartea de identitate simplă, cea electronică va fi tipărită pe ambele fețe. Pe fața documentului vor fi trecute:

  • denumirea statului emitent;
  • tipul documentului;
  • numele de familie;
  • prenumele;
  • genul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin);
  • cetățenia;
  • data nașterii;
  • codul numeric personal;
  • numărul documentului;
  • data expirării valabilității;
  • semnătura olografă a titularului;
  • imaginea facială a titularului.

Pe verso vom regăsi:

  • domiciliul;
  • data emiterii și autoritatea emitentă;
  • zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ);
  • zona cip.
  • sursa: avocatnet.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version