8f20886d-e6c1-4d33-b6df-e1cac632a5cb-1_f0114.jpg

Poate ați găsit pe parbrizul mașinii invitații de la Poliția Locală și v-ați pus problema dacă este sau nu cazul să vă prezentați la sediul instituției pentru a fi amendați. Conform icars.ro, a fost nevoie de o decizie a președinților secțiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel pentru ca situația să se clarifice.

Conform art. 7 din Legea nr.155/ 2010: ”În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii: constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.”

Președinții secțiilor de contencios de la ÎCCJ și de la Curțile de Apel au stabilit că ”poliţistul local nu are competenţa de a încheia procese verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61 din 1991, întocmite ca urmare a neprezentării la sediul poliției locale a proprietarului unui vehicul care a fost oprit neregulamentar, în urma invitației făcute de polițistul local.”

Argumente soluţie: ”Prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. 13378/325/2017 Tribunalul Timiș a reținut că prin procesul verbal seria AX nr. 338832 din data de 07.05.2017, petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, reţinându-se în sarcina sa că a refuzat să dea relaţii sau să se prezinte la sediul Direcţiei Poliţiei Locale Timişoara, la solicitarea justificată a organelor de poliţie locală prin invitaţia nr. 4133/06.04.2017, în calitate de proprietar al autoturismului marca Kia de culoare gri, cu nr. de înmatriculare TM 22 MFD, oprit voluntar în data de 17.11.2016, ora 09:48 pe str. Siemens din municipiul Timişoara.”

citește continuarea pe icars.ro, AICI


compass bilboard.jpg